Minoră împușcată în zona feței la Râmnicu Sărat
Întâmplări și scene șocante desprinse parcă din filme, pe străzile din Râmnic. Un tânăr de 18 ani, aflat pe bancheta din spate a unui autoturism, a scos un pistol tip airsoft pe geam și a tras, lovind o minoră în zona ochiului.
Evenimentul s-a produs seara trecută pe o stradă din municipiul Râmnicu Sărat, în timp ce, o minoră de 14 ani, însoțită de câțiva prieteni, se îndrepta spre casă.
La un moment dat, lângă grupul de tineri a oprit o mașină. Șoferul a încercat să intre în vorbă cu fata.
A abordat-o și i-a adresat mai multe întrebări, deși se pare că cei doi nu se cunoșteau.
Pentru că fata a refuzat să îi răspundă, tânărul de 18 ani, aflat pe bancheta din spate a autoturismului, a scos un pistol tip airsoft pe geam și a tras, lovind-o pe minoră în zona ochiului.
Polițiștii au fost chemați de urgență la fața locului chiar de mama tinerei.
Imediat după sesizare, la fața locului s-au deplasat polițiști de ordine publică și de investigații criminale care, în urma cercetărilor, au stabilit că utilizatorul pistolului de tip airsoft este un râmnicean în vârstă de 18 ani care l-a folosit pe motiv că minora ar fi refuzat să dialogheze cu un cunoscut al acestuia.
Fata, împușcată în față, a scăpat ca prin minune cu răni superficiale deși arma cu care a fost împușcată putea să-i provoace afecțiuni mult mai grave la față și la ochi.
Tânărul de 18 ani s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
Mama fetei nu a depus încă o plângere la Poliţia Râmnicu Sărat deși și-a rezervat dreptul de a depune. După incident fiica sa a primit îngrijiri medicale însă nu a necesitat internare.
Tot în Râmnicu Sărat în urmă cu aproape o lună de zile, un șofer furios a intrat cu mașina, intenționat, într-un grup de persoane iar recent, o femeie de 70 ani din Brașov, a fost victima unui accident rutier. A fost lovită mortal la ieșirea din Piața centrală, pe bulevardul Digului.