Un bărbat de 84 ani din Vrancea, cu pierderi de memorie şi alte afecţiuni medicale a plecat de la domiciliu şi nu a mai revenit. Îngrijorat, fiul său a anunţat poliţia. După miezul nopţii a fost găsit teafăr pe albia râului Râmnicu Sărat, în extravilanului satului Râmniceni.

 

Printr-un apel la 112 primit în cursul nopții trecute la dispeceratul I.P.J. Vrancea, la ora 22.35, un bărbat solicita ajutorul polițiștilor Secției 6 Poliție Rurală Nănești.

 

Bărbatul a relatat faptul că, tatăl său, în vârstă de 84 ani, din comuna Măicănești, a plecat în aceeași zi, în jurul orei 17.00 de la domiciliul său și nu a mai revenit.

De asemenea, bărbatul a precizat faptul că tatăl său suferă de mai multe afecțiuni medicale și are pierderi de memorie.

Imediat au început căutările, în special în extravilanul satului Râmniceni.

Din fericire, în jurul orei 01.30, doi polițiști au auzit vocea firavă a bărbatului, pe care l-au găsit teafăr pe albia râului Râmnicu Sărat, în extravilanului satului Râmniceni.

Pentru că nu se mai putea deplasa și era dezorientat, bărbatul s-a întins pe pâmânt, în speranța că vegetația de pe malul râului îl va feri de vânt.

Octogenarul a fost condus la autospeciala de serviciu și ulterior la domiciliu, fiind încredințat, în siguranță, familiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!