Patru bărbați au fost arestați după ce ar fi lovit cu obiecte contondente un alt bărbat. Sunt cercetaţi pentru vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice

0

La data de 10 mai a.c., la ora 21:00, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza localității Romanu, ar fi avut loc un conflict între doi bărbați.

 

În urma probatoriului administrat au fost identificați și depistați doi bărbați în vârstă de 34 și 36 de ani, ambii din comuna Gemenele și doi tineri de 17 și 23 de ani, tot din comuna Gemenele care la data de 10 mai a.c., în jurul orei 21:00, ar fi lovit cu obiecte contondente un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitatea Romanu, în timp ce se aflau pe o stradă din localitate.

 

În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 32 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

 

În noaptea de 12 mai a.c., în urma activităților efectuate, polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe cei patru bărbați bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală și tulburarea ordinii și liniștii publice.

 

La data de 13 mai a.c., instanța de judecată a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile față de cele patru persoane reținute de polițiști.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!