Trei bărbaţi bănuiţi de furt calificat au fost arestaţi. Sunt cercetaţi penal pe motiv că ar fi furat peste 2.230 m de cablu din cupru

0

La data de 10 octombrie a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile în cazul a trei bărbați din București și Giurgiu, bănuiți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

 

Fapta a fost sesizată poliţiei de către administratorul unei societăți comerciale, care a reclamat că în noaptea de 3/4 octombrie a.c., i-ar fi fost sustrași mai mulți conductori electrici din curtea operatorului economic. Din cercetări a reieșit că bănuiți de comiterea faptei sunt trei bărbați, cu vârste cuprinse între 29 și 35 de ani, din București și Giurgiu.

Aceștia ar fi pătruns în curtea societății comerciale, prin secționarea gardului, și ar fi sustras peste 2.230 de metri de cablu din cupru.

Prejudiciul a fost estimat de către partea vătămată la peste 95.000 de lei. În seara de 9 octombrie a.c., în urma investigațiilor polițiștilor de la Poliția municipiului Buzău, a reieșit că persoanele bănuite s-ar afla în județul Buzău. Cu sprijinul polițiștilor rutieri și al celor din dispozitivul de ordine și siguranță publică, din mediul urban și rural, au fost constituite de îndată dispozitive de scotocire, doi dintre bărbați fiind depistați, în scurt timp, în Gara Buzău.

Cel de-al treilea a fost interceptat și oprit în trafic, în timp ce conducea un autovehicul pe o stradă din municipiul Buzău. În baza probatoriului administrat, bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar instanța a emis ulterior, pe numele lor, mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Mașina utilizată de bănuiți a fost indisponibilizată, în vederea instituirii sechestrului asigurator.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea parchetului, pentru documentarea întregii activități infracționale a persoanelor cercetate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!