A evadat, încălcând măsura arestului la domiciliu

0

Un bărbat de 47 ani din Vadu Pașii, aflat în arest la domiciliu, a evadat. Pe lângă infracțiunea pentru care fusese pedepsit, va mai primi o pedeapsă penală și pentru evadare.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei municipiului Râmnicu
Sărat, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat, efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evadare.

În seara de 23 noiembrie, poliţiştii din cadrul Secției de poliție rurală Mărăcineni, fiind în executarea atribuţiilor de serviciu, au procedat la verificarea unui bărbat în vârstă de 47 de ani, din Vadu Pașii, aflat sub măsura arestului la domiciliu. La momentul verificărilor efectuate de poliţişti, bărbatul nu se afla la domiciliu, ulterior revenind. Bărbatul a fost reintrodus în imobil pentru efectuarea măsurii arestului la domiciliu. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare din arest la domiciliu, iar polițiștii continuă cercetările.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!