Asfaltări în Alecu Bagdad din Râmnicu Sărat

0

Mare parte din investițiile despre care se vehicula că vor fi demarate în perioada 2019-2022 vor prinde contur abia în 2023. De mai bine de o lună de zile cartierul mărginaș Alecu Bagdat, este un adevărat șantier în lucru. 

Au fost făcute săpături pentru rețeaua de canalizare și apă, pentru cablare subterană, au fost asfaltate o parte din trotuare iar astăzi a fost turnat primul strat de asfalt în strada Cincinat Pavelescu.

,,Lucrările de modernizare vor continua și vor face ca zona să-și schimbe cu desăvârșire aspectul. Astfel, locuitorii acestui cartier vor scăpa de problemele mari pe care ploile le provocau, transformând străzile în imense bălți de apă și noroi.

Lucrările de asfaltare începute astăzi sunt rezultatul mai multor ani de muncă și investiții ale administrației locale și au însemnat extinderea rețelei de gaze, construirea rețelei de apă pluviala, construirea rețelelor de telecomunicații subterane și realizarea de racorduri și branșamente ale proprietăților la utilități.

Dacă mai adăugăm și faptul că pe aceasta stradă au fost plantați și zeci de arbori, atunci putem spune că aceasta este viziunea noastră despre cum ne dorim să arate toate străzile din municipiul nostru.,, a declarat primarul municipiului Râmnicu Sărat, profesor Sorin Cîrjan.

Cartierele Alecu Bagdat și Costieni vor beneficia de investiții prin 4 proiecte majore de infrastructură, toate finanțate din fonduri europene: POR Axa 3.2, POR Axa 13.1, GAL, mecanismul SEAF, precum și de investiții derulate în baza contractelor de delegare de gestiune (Salubrizare și Iluminat) și a altor surse externe și locale.

În 2019, după o perioadă de pregătire ce a demarat în 2016 / 2017 pentru majoritatea obiectivelor, proiectele au ajuns în etapa de precontractare / contractare respectiv implementare. Anul 2023 este anul în care multe proiecte vor fi demarate.

În cartierele Alecu Bagdat și Costieni vor fi asfaltate străzile : Costieni, Decebal, Ion Creangă, Ion Pavelescu, Strada Petre Ispirescu, C.C. Datculescu, Vasile Alecsandri, Ionel Rădulesu, Strada Dimitrie Bolintineanu, Petre Iorgulescu, Avram Iancu, G. Topârceanu, Traian, Alexandru Odobescu, Arh. Petre Antonescu, Gh. Băiculescu, Banu Manta și strada Adierii.

Tot în zonă, în cartierul Costieni spre Alecu Bagdad, au fost plantați și primii copaci din specia tuya, pin și mesteacăn.

Locuitorii din cartierele mărginașe din Râmnicu Sărat vor renunța curând la toaletele din grădină, specifice, de altfel, locuitorilor din sate și comune lipsite de canalizări.

Lucrări de modernizare se execută și în alte zone din oraș în acest moment și cuprind:
– Cartierul Bariera Focșani (Străzile: Oltului, Cernei și Ialomiței)
– Strada Costieni
– Strada Locotenent Sava Roșescu
– Strada Cărămidari
– Strada Căieți
– alte străzi din Cartierul Anghel Saligny, acolo unde asfaltările au început încă de anul trecut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!