Lex Press . RO

Cotidian Național Independent

Advertisement

De ,,Ziua veteranilor,, în parcul Crâng

Dacă ți-a plăcut, distribuie!

Sâmbătă, 29 aprilie, militarii Garnizoanei Buzău, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Veteranilor de Război filiala Buzău şi autorităţile administraţiei publice locale, au organizat o ceremonie militară și religioasă cu prilejul sărbătoririi Zilei Veteranilor de Război în semn de respect și recunoștință pentru cei care sunt încă mărturii istorice vii, veteranii celui de-al doilea război mondial.

Evenimentul organizat s-a desfășurat la Memorialul Eroilor Regimentului 48 Infanterie Buzău, în Parcul Crâng, începând cu ora 11.00.

Momentele principale ale manifestării au fost intonarea Imnului național al României, oficierea slujbei religioase, alocuțiunile oficalităților, ceremonia de depuneri de coroane de flori, precum şi defilarea gărzii de onoare, acompaniată de muzica militară a garnizoanei.

Buzoienii au fost invitați să omagieze și să cinstească veteranii de război, ajunși la vârsta centenară, care au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru eliberarea teritoriului național.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!