Dat în judecată de Oprișan, George Simion face valuri în Vrancea ! Liderul A.U.R. cere ajutor vrâncenilor
Acționat în instanță de vicepreședintele Consiliului Județean Vrancea, de social democratul Marian Oprișan, lideul A.U.R. George Simion face apel la vrânceni. Le cere acestora să i se alăture și să depună mărturie ,,despre hoțiile pe care le-a făcut Marian Oprișan în județ.,,.
,,Baronul de Vrancea Marian Oprișan m-a dat în judecată și mi-a cerut 2,65 de milioane de euro pentru că i-aș fi lezat imaginea când am făcut dezvăluiri despre vasta lui proprietate din județ. Am fost iarăși la casa „mamei lui”, despre care el spune că nu valorează mai mult de câteva sute de mii de euro, deși situația la fața locului demonstrează altceva.
Pentru a putea lupta cu acest baron voi avea nevoie de fiecare vrâncean care poate depune mărturie despre hoțiile pe care le-a făcut Marian Oprișan în județ. Trebuie să arătăm că de fapt casa este a lui și nu a mamei lui, care a fost confecționeră în câmpul muncii.
Ei vor să ne închidă gura, dar noi nu o să tăcem și o să demascăm toate combinațiile pe care le-au făcut. Indivizi precum Marian Oprișan nu trebuie să mai conducă niciodată în Romania, pentru că ei sunt principalii vinovați pentru care industria țării a fost pusă la pământ și pentru care corupția a gonit 6 milioane de români peste granițe. Nu ne temem de nimic, decât de bunul Dumnezeu!,, a declarat George Simion.
Politicianul Marian Oprișan a fost președinte al Consiliului Județean Vrancea timp de 20 de ani între anii 2000 și 2020.
După ce a pierdut funcția de președinte al Consiliului Județean Vrancea la alegerile locale din 2020, în favoarea lui Cătălin Dumitru Toma din P.N.L., candidatul Alianței PNL-USR-PLUS, a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean Vrancea în mandatul 2020-2024.
Acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals și uz de fals, Oprișan a fost achitat
A avut un conflict cu cotidianul Monitorul de Vrancea, devenit ulterior Ziarul de Vrancea, pe care l-a reclamat în justiție.
Este considerat „Baronul PSD de Vrancea” din cauza presupusei influențe pe care o deține în județul Vrancea.
Într-un dosar de corupție deschis de DNA (Directia Nationala Anticorupție) este acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, fals și uz de fals și a prejudiciat statul român cu peste 2 milioane de euro. Conform calculelor anchetatorilor, prejudiciul creat Ministerului Transporturilor este de circa 1,5 milioane de euro, cel creat bugetului CJ Vrancea se ridică la aproximativ 600.000 de euro, iar cel creat în dauna Guvernului ajunge la circa 75.000 de euro.
Marian Oprișan, a fost achitat, vineri 18.12.2015, de Curtea de Apel Cluj, care a respins apelul procurorilor DNA, în dosarul în care acesta a fost acuzat de abuz în serviciu, utilizarea creditelor în alte scopuri, fals și uz de fals, sentința fiind definitivă.
În 2019, Oprișan a fost surprins conducând un autoturism Ford Shelby în valoare de peste 100.000 de euro. Întrebat de fondurile folosite pentru cumpărarea mașinii, acesta a declarat că proprietarul vehiculului este mama edilului, mașina fiind plătită din contul mamei sale.