Seara trecută, în jurul orei 18.30, trei echipaje din cadrul Secției de Pompieri Vidra au intervenit cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru stingerea unui incendiu ce a cuprins acoperișul unei locuințe din satul Șerbești, comuna Vidra. Un alt incendiu a izbucnit în această dimineață la o locuință din satul Pietroasa.
La sosirea pompierilor militari la locul intervenției, incendiul se manifesta la acoperișul locuinței, pe o suprafață de aproximativ 200 mp, aceștia reușind să-l stingă in limitele găsite.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că, cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui coș de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic față de materialele combustibile.
De asemenea, în această dimineață, în jurul orei 06.00, Detașamentul de Pompieri Focșani a fost anunțat despre producerea unui incendiu în satul Pietroasa, comuna Câmpineanca. Către locul indicat au plecat în cel mai scurt timp, trei echipaje cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Pompierii au acționat imediat pentru localizarea și lichidarea incendiului ce a distrus acoperișul unei locuinței pe o suprafață de aproximativ 150 mp. Și în acest caz, cauza probabilă a producerii incendiului este coșul de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic față de materialele combustibile.










Leave a Reply