Activități cu polițiștii la Liceul Tehnologic ”Matei Basarab” din Măxineni

0
Distribuie

Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Serviciul Rutier și Biroul Siguranța Școlară au desfășurat, în data de 6 mai a.c., o serie de activități adresate elevilor, la solicitarea conducerii Liceului Tehnologic ”Matei Basarab” Măxineni.

 

Cu acest prilej, polițiștii de siguranță școlară au discutat cu elevii din clasele gimnaziale și liceale despre principalele reguli pe care trebuie să le respecte atunci când se află în unitatea de învățământ, în acord cu Regulamentul școlar și Statutul elevului.

În cadrul activităților polițiștii au readus în atenția elevilor Campania ”Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”, inițiată de Direcția Siguranța Școlară, precum și platformele oficiale de informare și documentare puse la dispoziția elevilor de Poliția Română.

Polițistul rutier a prezentat elevilor principalele reguli de circulație și, în funcție de vârsta acestora, a adaptat informațiile specifice circulației pe drumurile publice și prevenirii accidentelor rutiere în care sunt implicați aceștia.

Astfel, elevilor de gimnaziu le-au fost reamintite locurile pe unde au voie să circule în calitate de pietoni, semnificație indicatoarelor și marcajelor rutiere, locurile permise de a traversa strada, locurile unde se pot juca sau plimba cu bicicleta, pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!