Amendă de 87.500 lei pentru un agricultor din comuna Heliade Rădulescu, județul Buzău

0
3
0Shares
La începutul lunii martie, Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Buzău a început controalele la societățile agricole de pe raza județului Buzău, scopul verificărilor fiind respectarea legislației privind modul de gestionare al deșeurilor, substanțelor chimice (combustil), substanțelor fitosanitare, îngrășămintelor și respectarea condițiilor din actele de reglementare deținute.
În data de 04.03.2026, comisarii din cadrul GNM – CJ BUZĂU au efectuat o inspecție neplanificată la un agent economic de pe raza județului Buzău care desfășoară activități conform cod CAEN 0161 „Activități auxiliare pentru producția vegetală”.
Ajunși la fața locului, comisarii Gărzii de Mediu au constatat că societatea nu ține evidența gestiunii deșeurilor pentru deșeurile generate pe amplasament, conform prevederilor art.1, alin.1 din HG nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și că pe amplasament au fost identificate deșeuri reciclabile în amestec – deșeuri metalice, deșeuri nemetalice, anvelope uzate, deșeuri periculoase, faptă ce încalcă prevederile art. 20, alin. (4) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
De asemenea, societatea nu a pus la dispoziție, în timpul controlului, formularele de încărcare – descărcare deșeuri întocmite în conformitate cu prevederile art. 22, alin. (2) din HG nr. 1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României.

Amendă de 87.500 lei

Pentru neregulile depistate s-a aplicat amendă în cuantum de 87.500 lei, conform art. 9, lit.a) din HG nr. 856/2002 privind gestiunea deșeurilor, art.25, alin.(2), lit.c) din HG nr.1061/2008 privind transportul deșeurilor periculoase și nepericuloase pe teritoriul României și art.62, alin. (1), lit. b) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor.
Totodată comisarii Gărzii de Mediu au pus în vedere administratorului să întocmească evidența gestiunii deșeurilor pentru toate tipurile de deșeuri specificate prin autorizația de mediu deținută și generate pe amplasament, să transmită la GNM – CJ BUZĂU formularele de încărcare – descărcare deșeuri nepericuloase, conform HG nr. 1061/2008, să colecteze și să depoziteze deșeurile generate pe amplasament, cu respectarea condițiilor din autorizația de mediu deținută, să salubrizeze zona în care au fost identificate deșeurile și să le predea către societăți autorizate în preluarea acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!