Caz șocant. O femeie a ajuns după gratii pentru că și-ar fi violat fiica de 11 ani
La data de 29 aprilie a.c., în urma investigațiilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Tărtășești, județul Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, față de o femeie, de 45 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii de viol asupra unui minor, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.
Din cercetările efectuate a reieșit că în cursul lunii aprilie a.c., în timp ce s-ar fi aflat la locuința sa din comuna Crevedia, femeia și-ar fi abuzat sexual fiica, în vârstă de 11 ani.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz.