Controale în trafic la autobuze, microbuze și autoutilitare
În perioada 04–10 mai 2026, polițiștii rutieri din cadrul I.P.J. Covasna au desfășurat acțiuni specifice în cadrul planului ROADPOL Truck & Bus, având ca obiectiv creșterea siguranței rutiere și verificarea legalității transportului de mărfuri și persoane.
Pe segmentul transportului de marfă, au fost verificate 118 autoutilitare. În urma controalelor, au fost aplicate 31 de sancțiuni contravenționale pentru abateri referitoare la nerespectarea regimului legal de viteză, neutilizarea centurii de siguranță, fiind depistate și patru situații în care conducătorii se aflau sub influența alcoolului.
Au fost constatate, de asemenea, abateri în ceea ce privește timpii de conducere și odihnă, existența documentelor legale, asigurarea corespunzătoare a mărfii transportate sau defecțiuni tehnice.
În ceea ce privește transportul de persoane, au fost verificate 22 autobuze și microbuze. Au fost aplicate cinci sancțiuni contravenționale, dintre care două pentru viteză, una pentru nepurtarea centurii de siguranță, una pentru lipsa documentelor.
Polițiștii rutieri vor continua astfel de activități și în perioada următoare, pentru prevenirea accidentelor rutiere și creșterea siguranței în trafic.