Percheziții pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol

0
Screenshot_20260514_202403_WhatsAppBusiness

La data de 14 mai a.c., în intervalul orar 06:00-10:00, polițiști din cadrul Poliției Orașului Însurăței și polițiști din cadrul Secției 5 de Poliție Rurală Viziru cu sprijinul polițiștilor din cadrul Poliției Municipiului Brăila, Poliției Orașului Făurei, Serviciului de Ordine Publică și Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au acționat în zona de competență pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale din domeniul piscicol.

 

Astfel, au fost efectuate 10 percheziții domiciliare pe raza localității Tufești, la domiciliile mai multor persoane bănuite pentru fapte de braconaj piscicol.

 

Polițiștii au descoperit la domiciliile a șase bărbați, 58 de unelte de pescuit interzise la deținere dintre care: 34 de unelte de pescuit din plasă multifilament, 14 de unelte pescuit din plasă monofilament, 8 prostovoale și 2 vârșe.

 

Bunurile au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor într-un dosar penal înocmit sub aspectul savârșirii infracțiunilor prevăzute de art.56, lit.g) și art. 57, alin.(1), lit.d) din Legea 176/2024 privind pescuitul și protecția resursei acvatice vii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!