Romeo Lungu: Am reușit să blocăm o decizie care ar fi putut afecta grav interesele economice ale României
Acțiunile la companiile de stat nu pot fi vândute pentru următorii doi ani. Legea a fost adoptată cu voturile PSD și AUR.
Acţiunile deţinute de stat la companiile şi societăţile naţionale, la instituţii de credit, precum şi la orice altă societate la care statul are calitatea de acţionar nu mai pot fi înstrăinate până la 31 decembrie 2027, potrivit unui proiect de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaţilor în calitate de for legislativ decizional, potrivit Agerpres.
S-au înregistrat 178 de voturi „pentru”, 103 „împotrivă” şi opt abţineri.
Printre inițiatorii demersului menit să blocheze vânzarea acțiunilor a fost și deputatul PSD de Buzău, Romeo Lungu.
,,Astăzi, în Parlament, am reușit să blocăm o decizie care ar fi putut afecta grav interesele economice ale României.
Am fost printre inițiatorii demersului prin care PSD a oprit tentativa Guvernului demis de a vinde, în grabă și fără transparență, pachete importante din companii de stat profitabile și strategice din energie și apărare.
Susținem listarea la bursă atunci când aceasta aduce mai multă performanță, transparență și management mai bun. De altfel, multe dintre aceste companii sunt deja prezente pe bursă.
Dar este complet diferit să reduci controlul statului asupra unor companii strategice, într-o perioadă complicată pentru securitatea energetică și economică a României.
Am spus foarte clar: vânzarea acestor active nu era o obligație din PNRR, iar românii meritau transparență și responsabilitate, nu decizii luate în grabă și în favoarea unor interese private.
România trebuie să își protejeze resursele strategice și interesele naționale.,, a declarat Romeo Lungu.
