Comisari în vizită la Vulcanii Noroioși, de Ziua Mondială a Mediului
Vineri, 05 iunie a.c., cu prilejul Zilei Mondiale a Mediului, comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu – Comisariatul Județean Buzău, alături de colegii din cadrul Direcției Județene de Mediu Buzău au sărbătorit într-un mod aparte, printr-o vizită la spectaculoșii Vulcani Noroioși din județul Buzău.
,,Această zi ne reamintește cât de important este să protejăm mediul înconjurător și să ne reconectăm cu frumusețile naturale ale României.
Vulcanii Noroioși, un adevărat monument al naturii, ne inspiră să păstrăm vie grija față de planetă și față de generațiile viitoare.
Fiecare gest contează. Hai să fim cu toții parte din schimbare! ,, a transmis comisar șef Carmen Ichim.
În cadrul vizitei, comisarii au discutat despre conservarea patrimoniului natural, impactul activităților umane asupra mediului și importanța educației ecologice.
Ziua Mondială a Mediului este marcată în fiecare an la data de 5 iunie și reprezintă cea mai importantă zi dedicată conștientizării și acțiunii pentru protejarea mediului la nivel global.
În anul 2026, Ziua Mondială a Mediului Înconjurător este găzduită de Coreea de Sud, iar evenimentele organizate pentru marcarea acestei zile sunt dedicate schimbărilor climatice.







