Controale în trafic.167 de participanți la trafic au fost testați în vederea depistării consumului de alcool sau substanțe psihoactive
La data de 18 iunie a.c., în intervalul orar 05:30-10:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu cei ai Biroului Rutier și ai Formațiunilor Rutiere Fieni, Pucioasa, Titu, Găești, Răcari și Moreni au desfășurat o acțiune pentru reducerea riscului rutier, pe raza întregului județ.
Totodată, aceștia au acționat în cadrul operațiunii *ROADPOL ALCOHOL&DRUGS*, ce are loc în perioada 15-21 iunie 2026.
În cadrul acțiunii, 167 de participanți la trafic au fost testați în vederea depistării consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 270 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 259.000 de lei. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 231, au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Pentru nerespectarea regimului legal de viteză, polițiștii au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, iar pentru nerespectarea obligației de a purta centura de siguranță – 39 de sancțiuni contravenționale.
Alți 9 șoferi au fost surprinși folosind telefonul mobil la volan, fără a utiliza un dispozitiv de tip handsfree.
În plus, 10 sancțiuni au fost aplicate bicicliștilor și trotinetiștilor.
De asemenea, polițiștii au aplicat 18 sancțiuni contravenționale conform O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora și 8 sancțiuni conform H.G. 1373/2008 privind reglementarea furnizării şi transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România.
Mai mult, polițiștii au reținut 39 permise de conducere (22 pentru viteză, 11 pentru alcool, 4 pentru depășiri neregulamentare și 2 pentru neacordarea de prioritate vehiculelor care au acest drept) și au retras 14 certificate de înmatriculare.
Astfel de activități vor fi derulate și în perioada următoare, polițiștii dâmbovițeni acționând constant pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

