Râmnicu Sărat în straie de sărbătoare. Recepție fastuoasă la Complexul Brâncovenesc

Municipiul Râmnicu Sărat a marcat o bornă istorică extrem de importantă, împlinind 587 de ani de la prima sa atestare documentară, datată în anul 1439. Cu prilejul „Zilelor Municipiului”, autoritățile locale au organizat joi, 20 august, o recepție oficială de amploare, găzduită de încărcatul de istorie Complex Brâncovenesc.
Evenimentul a adus în prim-plan trecutul și evoluția orașului, îmbinând solemnitatea momentului cu tradițiile naționale. O notă deosebită a serii a fost dată de codul vestimentar recomandat, majoritatea participanților alegând să poarte cu mândrie costume și piese tradiționale românești.
Recepția a debutat la ora 18:00 cu primirea oficială a invitaților, urmată de un moment festiv central. În cadrul acestuia, au fost evocate file importante din istoria de peste cinci secole a municipiului și au fost susținute alocuțiunile oficiale de către reprezentanții administrației publice și invitații de onoare. Seara s-a încheiat într-o atmosferă de sărbătoare, cu o cină festivă și momente dedicate socializării.
Manifestarea a reprezentat un punct de referință în cadrul serbărilor din acest an, reunind într-un spațiu simbolic pentru patrimoniul cultural râmnicean numeroase personalități locale și județene.
La recepția organizată au fost prezenți mai bine de 350 de reprezentanți ai domeniilor educație, cultură, administrație, sănătate, antreprenoriat, tineret, social și sport care, pentru că s-au remarcat în activitatea profesională, au fost premiați.
Evenimentul organizat a avut drept scop promovarea zonei Râmnicului într-un parteneriat extins, care implică deopotrivă comunele învecinate, prezente la eveniment prin primarii comunităților și prin proiecte comune.








