Proiectul de lege privind ordinul de protecție a fost aprobat de Guvern. Victima va fi protejată indiferent cine este agresorul

0
sed guv
Distribuie

La inițiativa Ministerului Justiției și a Ministerului Afacerilor Interne, Guvernul a aprobat, în ședința din data de 13 iulie, un proiect de lege revoluționar pentru protejarea victimelor violenței împotriva agresorilor. Este vorba despre Legea privind ordinul de protecție. Victima va fi protejată indiferent cine este agresorul, nu doar dacă agresorul este rudă, cum prevedea legea până acum.

Proiectul de lege este rezultatul a doi ani de consultări și dezbateri cu reprezentanți ai instituțiilor publice de resort și ai mediului asociativ care au vizat identificarea celor mai eficace instrumente pentru extinderea categoriilor de beneficiari ai ordinului de protecție și ai ordinului de protecție provizoriu, limitat în prezent la victimele violenței domestice.

Este o inițiativă necesară în societatea noastră pentru a combate violența și care asigură cadrul necesar pentru profesioniști,  polițiști, procurori, judecători, pentru a preveni cazuri grave de violență, multe dintre ele dezbătute public în societatea românească.

Victima va fi protejată indiferent cine este agresorul

“Victima va fi protejată indiferent cine este agresorul. Prin această lege, extindem ordinul de protecție la TOATE victimele care au nevoie de protecție, în urma TUTUROR formelor de violență, indiferent de relația care există între victimă și agresor. Se va interveni nu doar în cazul violențelor fizice, ci și acolo unde sunt acte de hărțuire online, apeluri telefonice multiple, de multe ori la ore nepotrivite, urmărirea în mod repetat, fără drept sau interes legitim, a unei femei sau supravegherea locuinței acesteia sau a altor locuri și multe altele. Voi face tot ce e nevoie pentru a promova acest proiect în fiecare județ, în fața fiecărui cetățean”, a declarat ministrul justiției, Alina Gorghiu.

„Proiectul ridică nivelul de protecție a victimelor violenței, dând posibilitatea unei intervenții rapide a instituțiilor de aplicare a legii în cazuri de pericol iminent de violențe. Este rezultatul unei cooperări integrate între specialiștii Ministerului Justiției, ai Ministerului Afacerilor Interne și ai Parchetelor și va întări protecția cetățenilor și a bunurilor acestora, fiind pe deplin aliniat standardelor europene în domeniu”, a declarat vicepremierul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne.

Agresorii vor purta brățară electronică

Elaborarea propunerii legislative a avut în vedere două principii. Primul este acela că statul român datorează tuturor cetățenilor săi același grad de protecție în fața unei amenințări, indiferent de natura relației dintre victimă și agresor iar cel de-al doilea este acela că atunci când avem la dispoziție un mecanism care funcționează, eficient, care salvează vieți, nu trebuie să rămână la nivel de „nișă”, restrâns doar la cazurile de violență domestică, acesta trebuie extins pentru a combate toate formele de violență.

Una dintre măsurile care se vor aplica în cazurile de violență va fi inclusiv monitorizarea agresorului cu brățară electronică, mecanism folosit pentru a se evita înregistrarea de cazuri grave de violență.

În urma aprobării de către Guvern, proiectul de act normativ va parcurge procedura parlamentară în vederea adoptării, urmând să intre în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!