A intrat în vigoare legea care prevede închisoare cu executare pentru unii șoferi

0
0Shares

ÎNCHISOARE CU EXECUTARE PENTRU CEI CARE SUNT IMPLICAȚI ÎN ACCIDENTE RUTIERE MORTALE, ÎN TIMP CE CONDUC SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, A DROGURILOR SAU FĂRĂ PERMIS

La data de 13 iulie a intrat în vigoare Legea nr. 213/2023 pentru completarea art.91 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

Potrivit noii reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

– nu deținea permis de conducere;

– deținea un permis de conducere necorespunzător categoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;

– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;

– a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substantelor psihoactive.

I.P.J. Brăila transmite șoferilor

,,Respectați toate regulile de circulație și adoptați permanent o conduită preventivă în trafic!,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!