Discuţii cu iz preventiv la „Ludoteca din Grădină”
În data de 26 iulie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară şi Compartimentului de Analiza şi Prevenirea Criminalităţii din cadrul I.P.J. Buzău, au desfășurat o activitate de tip outdoor cu preșcolari din municipiul Buzău în cadrul proiectului „Ludoteca din Grădină” inițiat de Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” Buzău, găzduit de Muzeul Județean Buzău.
,,Scopul acestei activități a fost acela ca, prin joc și mișcare, să fie transmise recomandări privind siguranța personală pe timpul vacanței de vară, pentru formarea unor deprinderi de recunoaștere și gestionare a situațiilor de pericol pe care le pot întâlni. S-au desfășurat activități de cunoaștere și integrare în grup, precum și de dezvoltare personală și emoțională.,, transmite I.P.J. Buzău.
În cadrul activității, s-a relaționat și cu părinții sau aparținătorii copiilor și cu elevii-voluntari ai unor unități de învățământ, în vederea conștientizării responsabilităților pe care adulții și tinerii le au în formarea și protejarea copiilor de vârstă mică.
Totodată, s-a discutat cu elevii voluntari prezenți despre ce este și cum se manifestă cyberbullyingul, care sunt efectele agresiunii de tip cyberbullying, ce pot face pentru a preveni cyberbullyingul, ce pot face dacă sunt victima cyberbullyingului și ce pot face din punctul de vedere al legii pentru a se proteja.
O altă tematică abordată a fost gestionarea corespunzătoare a acestora, în vederea prevenirii victimizării pe linia disparițiilor de minori și a plecărilor voluntare.
De asemenea, tinerilor prezenți le-au fost adresate recomandări privind prevenirea traficului și consumului de droguri. Aceștia au fost consiliați cu privire la efectele consumului de droguri, consecințele în plan social, familial, juridic, medical și alternative la consumul de droguri.
Activităţile s-au desfăşurat sub egida Campaniei pentru prevenirea cyberbullyingului, conștientizarea riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private şi Proiectului Educațional „Vacanța Mare în Siguranță”.