Polițiști buzoieni premiați și avansați în grad

În contextul Zilei Naţionale a României, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău a fost desfăşurată o festivitate tradiţională la care au participat reprezentanţii autorităţilor locale, partenerii instituţionali şi Ansamblul „Drăgăicuţele” de la Palatul Copiilor.
Festivitatea a debutat în mod solemn, prin intonarea imnului de stat. Cu această ocazie, au fost avansați în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim 50 de poliţişti, 12 ofițeri și 38 de agenți de poliție.
Pentru meritele profesionale, Sindicatul Naţional al Poliştilor şi al Personalului Contractual a înmânat diplome în cazul a trei poliţişti, în semn de apreciere pentru eforturile depuse în activitatea lor.
Alţi doi polițiști au primit diplome transmise de către structurile ierarhice, deoarece, la începutul lunii septembrie 2023, au intervenit cu operativitate pentru salvarea unei persoane rănite, blocată într-o zonă greu accesibilă.
Festivitatea s-a încheiat în tonurile patriotice interpretate de copiii Ansamblului „Drăgăicuţele”.