Un nou Festival la Centrul Cultural din Râmnic. Rafaela Predonescu: ,,Prin concurs se urmăreşte susţinerea, descoperirea şi promovarea tinerelor talente…,,
Duminică 10 Martie, începând cu ora 15:00, la Centrul Cultural ,,Florica Cristoforeanu,, din Râmnicu Sărat se va desfăşura cea de-a III-a ediţie a Festivalului naţional de muzică ,,Mărţişorul muzical,,. Vor fi acordate premii, menţiuni, premii speciale iar cel mai bun dintre concurenţi va primi trofeul.
La concurs vor participa 60 de copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 18 ani, la secţiuni precum: muzică pop românească, muzică pop internaţională, muzică populară, In Memoriam, mărţişor pentru mama şi idolul meu. Data limită de înscriere a fost 1 Martie.
Conform regulamentului, durata prestaţiei va fi de maxim 4 minute. Fiecare concurent a avut posibilitatea să se înscrie doar la o singură secţiune.
Jurizarea va fi făcută de specialişti în domeniul muzical cu experienţă în manifestări artistice dedicate copiilor. Juraţii vor ţine cont de calităţile vocale, de dicţie, de intonaţie, originalitate, interpretare dar şi de costumaţia, prezenţa scenică şi coregrafia fiecărui concurent.
,,Prin concurs se urmăreşte susţinerea, descoperirea şi promovarea tinerelor talente, dorindu-se a fi şi prilej de bucurie, întâlnire, cunoaştere şi prietenie între participanţi.,, a transmis Rafaela Predonescu, managerul Centrului Cultural.
La final vor fi acordate premii, menţiuni şi premii speciale iar concurentul care obţine nota cea mai mare prin însumarea tuturor notelor acordate de juriu, va primi trofeul festivalului. Intrarea este liberă.
Rafaela Predonescu, managerul Centrului Cultural