Probleme la aparatele de reciclare din Râmnicu Sărat. Subprefectul Gabriel Ilie a intervenit

0
0Shares

Centrele de reciclare din Râmnicu Sărat sunt tot mai aglomerate. Râmnicenii sunt nevoiţi să aştepte cu orele la cozi interminabile ce amintesc cumva de traiul din perioada comunismului. În ideea de a rezolva problema, subprefectul de Buzău, Gabriel Ilie, a apelat la câţiva agenţi econnomici din Râmnic.

După discuţiile cu agenţii economici, subprefectul de Buzău face un apel către râmnicenii care ajung cu sacii plini de sticle la centrele de reciclare.

 

,,Pentru că de multe ori am văzut sau am auzit de la oameni că se pierde mult timp și sunt cozi la aparatele de reciclare, nu funcționează sau nu este personal care să sprijine, am mers la primele ore ale dimineții la patru agenți economici din urbea noastră pentru a discuta asupra cauzelor și a găsi soluții de îmbunătățire a situației.

Le mulțumesc șefilor de magazine pentru că vor avea ca prioritate în agenda managerială respectul față de timpul râmnicenilor, demnitatea acestora și pentru că sprijină demersul pentru reciclare. 

Totodată, transmit și rugămintea acestora de a se aduce pentru reciclare doar materiale conforme și nu gunoi menajer, de a se menține curățenia la punctele de reciclare și de a se citi și respecta instrucțiunile de folosire a aparatelor. Lucrurile vor merge bine dacă fiecare respectă ceea ce este de respectat !,, a transmis Gabriel Ilie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!