Ceremonie de depunere de coroane la Râmnicu Sărat. Sorin Cîrjan: ,,… este ziua în care rememorăm emoțiile, bucuria și speranța cu care am pornit la drum într-o altă viață.,,
Duminică 22 Decembrie 2024, începând cu ora 11.30, în parcul central din municipiul Râmnicu Sărat, a avut loc o ceremonie de depunere de coroane în memoria martirilor revoluţiei din 1989.
La eveniment au fost prezenţi, alături de reprezentanţii Pimăriei şi Consiliului Local Municipal, profesor Liliana Sbîrnea, fost senator PSD, consilierul judeţean Sorin Stan și subprefectul de Buzău, Gabriel Ilie.
După ceremonie, primarul municipiului Râmnicu Sărat, profesor Sorin Cîrjan, a transmis un mesaj în mediul online.
,,Astăzi este ziua în care i-am comemorat pe eroii revoluției sau cum i s-o mai spune mișcării care a reinstaurat democrația în România.
Pentru cei care au trăit acele evenimente, în stradă sau în fața televizoarelor, este ziua în care rememorăm emoțiile, bucuria și speranța cu care am pornit la drum într-o altă viață. O cale a libertății pe care au deschis-o cu prețul vieții lor, cei în memoria cărora ne-am adunat astăzi.
Din respect, măcar astăzi să tăcem și să nu mai împietăm amintirea lor cu cuvinte sau fapte nepotrivite!Dumnezeu să-i odihnească în pace!,, a transmis primarul municipiului Râmnicu Sărat, Sorin Cîrjan.

La rândul său, consilierul judeţean Sorin Stan a ţinut să precizeze faptul că ,,Suntem datori să nu uităm jertfa lor, pentru a nu fi nevoiți să repetăm istoria.,,.
„Jertfa lor n-a fost în zadar, pentru că îi pomenim an de an și ne aducem aminte de ei” – Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul.35 de ani de la jertfa Celor care au luptat pentru Libertate și au crezut într-un viitor mai bun!Suntem datori față de eroismul lor. Suntem datori să nu uităm jertfa lor, pentru a nu fi nevoiți să repetăm istoria.Cinste eroilor martiri ai Revoluției Române din Decembrie 1989!,, a transmis Sorin Stan.



