Proiecte importante aprobate de Consiliul Judeţean Brăila. Demersuri pentru organizarea Turneului Internațional de Box „Dracula Open”
Consiliul Județean Brăila susține în continuare proiectele pentru dezvoltarea județului. Zilele trecute, consilierii judeţeni au aprobat o serie de proiecte. Printre ele se numără şi proiectul de hotărâre privind aprobarea protocolului de colaborare pentru organizarea Turneului Internațional de Box „Dracula Open” la Brăila, un eveniment de prestigiu pentru sportul românesc.
Printre proiectele aflate pe ordinea de zi a şedinţei C.J. Brăila, adoptate, se numără:
- Programul cultural-artistic pentru anul 2025 – Un calendar diversificat de evenimente menit să promoveze cultura și tradițiile județului Brăila;
- Planurile anuale pentru serviciile sociale – Emiterea avizului consultativ pentru acțiunile propuse de mai multe Unități Administrativ-Teritoriale, contribuind la îmbunătățirea condițiilor sociale din comunitățile locale;
- Transportul public județean – Aprobarea licențelor de traseu pentru operatorii de transport rutier și stabilirea tarifelor practicate, pentru a asigura servicii accesibile și de calitate pentru locuitorii județului;
- Sprijinirea Inspectoratului pentru Situații de Urgență și a altor instituții locale – Prelungirea dreptului de folosință gratuită pentru bunuri esențiale pe o perioadă de 6 ani;
- Desemnarea membrilor Autorității Teritoriale de Ordine Publică – Alegerea a șase consilieri județeni pentru această structură importantă în gestionarea și menținerea ordinii publice;
- Reabilitarea imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 15C – Aprobată în vederea modernizării infrastructurii și utilizării eficiente a spațiilor publice;
- Transferul de bunuri pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă – Finalizarea transferului de proprietate și transmiterea bunurilor achiziționate prin proiecte finanțate din fonduri PNRR, contribuind la îmbunătățirea procesului educațional;
- Parteneriat cu Federația Română de Box – Aprobarea protocolului de colaborare pentru organizarea Turneului Internațional de Box „Dracula Open” la Brăila, un eveniment de prestigiu pentru sportul românesc.
,,Astăzi, în cadrul ședinței Consiliului Județean Brăila, alături de colegii consilieri județeni PSD, am votat toate proiectele aflate pe ordinea de zi, demonstrând încă o dată că majoritatea social-democrată din CJ Brăila, alături de președintele Consiliului Județean Brăila Francisk Iulian Chiriac, rămânem dedicați interesului brăilenilor și dezvoltării județului nostru.
Prin aceste decizii, continuăm să susținem proiectele menite să îmbunătățească viața brăilenilor, să modernizăm infrastructura județului și să promovăm cultura, educația și sportul. Administrația județeană social-democrată dovedește constant că este o echipă unită, cu viziune, care acționează pentru binele comunității.
Vom continua să muncim pentru Brăila și pentru brăileni, pentru a transforma județul nostru într-un loc mai prosper, mai modern și mai bine conectat la nevoile și aspirațiile oamenilor!
Administrația PSD Brăila este întotdeauna alături de cetățeni și de nevoile lor.,, a transmis Ionuț Andrei Ichim, consilier judeţean PSD.