ULTIMA ORĂ – Minor dispărut. Polițiștii fac cercetări
La data de 29 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr.2 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie, despre faptul că fiul său, Andrei Popescu, în vârstă de 17 ani, din municipiul Ploiești, a plecat voluntar de la domiciliu în cursul zilei și nu are informații despre locul unde s-ar afla.
Tânărul are greutatea de 60 de kilograme, înălțime circa 1.70-1,80 metri, constituție atletică, păr șaten și nu prezintă semne particulare.
La momentul plecării voluntare, minorul purta geacă neagră, pantaloni negri, fiind încălțat cu pantofi sport albi cu model albastru, și ghiozdan alb cu negru cu inscripția ,,Nike”.
Persoanele care pot oferi detalii despre tânărul în cauză sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.