Percheziţii într-un dosar penal de braconaj cinegetic. Poliţiştii au confiscat două arme şi 45 de cartuşe
La data 03 februarie a.c., polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, pe raza comunei Adâncata, la un bărbat bănuit de braconaj cinegetic.
Polițiștii au efectuat verificări în cadrul unui dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul savârșirii infracțiunii de ,,tentativă de a practica sau practicarea vânătorii fără a a fi înscris în autorizația de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condițiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respectiv”.
Astfel, au fost puse în executare două mandate de percheziție domiciliară la două locuințe din comuna Adâncata ce aparțin unui bărbat de 56 de ani, fiind găsite și ridicate în vederea continuării cercetărilor două arme de vânătoare precum și muniția aferentă acestora, respectiv 45 bucăți cartușe de vânătoare.
Pe întreg parcursul procesului persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
