Cercetată penal după ce a prezentat un permis de conducere eliberat se autoritățile din New York
Este cazul unei femei din Ploiești care, oprită în trafic, în timpul unui control de rutină, a prezentat polițiștilor un permis auto eliberat de autorităţile din New York. După ce au verificat-o în baza de date, i-au întocmit dosar penal.
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Ploiești au constatat ieri, 14 februarie a.c., în jurul orei 16.15, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, o infracțiune la regimul rutier.
La oprirea în trafic pentru control, pe Bulevardul Republicii, a unui autovehicul, la volan, a fost identificată o femeie de 37 de ani.
Ulterior, femeia a prezentat o fotografie cu un permis de conducere eliberat se autoritățile din New York, fără să dețină și permis internațional.
În urma interogării bazelor de date, s-a stabilit faptul că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule pe teritoriul României.
În cauză, se continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere.
Foto arhivă
