Trei cercetători dispăruți, ajutați de jandarmii montani. Misiune de căutare și salvare de 10 ore, desfășurată de jandarmii buzoieni

0
Distribuie

În data de 16 aprilie, în jurul orei 10:00, un cetățean din județul Covasna a apelat S.N.U.A.U. 112, semnalând faptul că trei cercetători s-au deplasat în cursul zilei anterioare cu un autoturism spre zona Focul Viu, din localitatea Terca, județul Buzău, pentru a desfășura activități de cercetare, însă de la momentul plecării nu au mai putut fi contactați, apelantul necunoscând traseul exact pe care l-au urmat și nici dacă au ajuns la destinație.

 

În cel mai scurt timp, un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Nehoiu a fost direcționat pe traseul Gura Teghii – Tainița – Plaiul Nucului – Terca, în vederea localizării celor trei persoane.

În paralel, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, autoturismul folosit de cercetători a fost dat în atenția tuturor structurilor M.A.I. aflate în teren, polițiști, jandarmi și pompieri, fiind informate totodată și alte persoane care desfășoară activități în zona vizată.

Pe traseu, jandarmii s-au întâlnit cu apelantul, care se deplasase în zonă pentru a sprijini căutările. În același timp, personalul din Dispeceratul Jandarmeriei Buzău a continuat apelarea telefonică a celor dispăruți, în speranța că aceștia vor ajunge într-o zonă cu semnal și vor putea răspunde.

În jurul orei 14:00, a fost stabilită în cele din urmă o legătură telefonică: cercetătorii se aflau pe un drum forestier, unde s-au întâlnit cu un pădurar căruia i-au solicitat sprijinul. A fost stabilit un punct de întâlnire, iar echipajul de jandarmi i-a preluat și i-a condus către locul unde se afla autoturismul, rămas blocat în noroi.

După deblocarea acestuia, pentru a se asigura că deplasarea lor către casă poate continua în siguranță, jandarmii i-au însoțit până la drumul principal.

 

,,Pentru a evita astfel de situații, vă recomandăm să verificați prognoza meteo înainte să plecați la drum, să vă asigurați că purtați echipament corespunzător și, dacă aveți posibilitatea, să aflați informații despre starea traseului pe care îl veți parcurge, mai ales dacă alegeți mașina ca mijloc de deplasare!,, transmite I.J.J. Buzău.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!