Percheziții în județul Buzău. Șase persoane reținute pentru 24 de ore, cercetate pentru trafic de droguri
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Buzău, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Buzău, au documentat activitatea infracțională a 6 persoane (5 bărbați și o femeie), cu vârste cuprinse între 19 și 42 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
În sarcina a 3 dintre acestea s-a reținut și comiterea infracțiunii de efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată.
Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în intervalul octombrie 2024 – mai 2025, două dintre persoanele cercetate ar fi procurat, deținut și comercializat droguri de mare risc sub formă de substanță cristalină (3-CMC), precum și substanțe psihoactive (4BMC), către consumatori din județul Buzău.
Totodată, în perioada ianuarie – mai 2025, alte 4 persoane ar fi deținut și vândut droguri de mare risc și substanțe psihoactive (3CMC, 2MMC și 4 BMC), cu 200 de lei pentru o doză.
De asemenea, în noaptea de 12 spre 13 mai 2025, un bărbat și o femeie, ambii cercetați în cauză, au fost prinși în flagrant delict de către polițiști, în municipiul Buzău, în timp ce ar fi deținut și transportat 30 de grame de drog de mare risc (2MMC), destinate comercializării.
Șase persoane reținute pentru 24 de ore
Ieri, 13 mai, polițiștii, împreună cu procurorii, au efectuat 12 percheziții domiciliare, fiind descoperite și ridicate aproximativ 30 de grame de substanțe cristaline din categoria drogurilor de mare risc, 100 de grame de substanță psihoactivă 4BMC, cântare de precizie, plicuri autosigilante, un pistol neletal deținut ilegal, sume de bani în lei, precum și alte mijloace de probă.
La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Buzău au dispus reținerea celor 6 persoane, pentru 24 de ore.
Astăzi, 14 mai, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă a persoanelor reținute, pentru 30 de zile.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din Inspectoratul Județean de Jandarmi Buzău.