Trimis după gratii 24 de ore pe motiv că ar fi furat alcool, țigări și bani
La data de 14 mai a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Secției Nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare, județul Dâmbovița, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, pe numele unui bărbat, de 56 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Ieri, 15 mai a.c., cel în cauză a fost prezentat magistraților, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările efectuate au reliefat că, bănuitul, în perioada aprilie-mai a.c., ar fi pătruns în incinta a două societăți comerciale de pe raza comunei Hulubești, de unde ar fi sustras mai multe sticle de băuturi alcoolice, pachete de țigări și 240 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea procurorului de caz.