Accident rutier soldat cu șapte victime pe DN 11A
Șase echipaje de pompieri militari de la Secția Adjud și Punctul de Lucru Podu Turcului cu două ambulanțe SMURD, o autospecială de descarcerare, o autospecială de transport personal și victime multiple și două autospeciale de stingere, alături de patru echipaje SAJ, intervin în urma producerii unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme și au rezultat șapte victime rănite, neîncarcerate, conștiente și cooperante.
Dintre cele șapte victime, patru au fost preluate și transportate la spital de ambulanțele SAJ, două de SMURD, iar una a refuzat transportul la spital.
UPDATE
Accidentul a avut loc în jurul orei 10:30.
Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 11A, în afara localității Rădăcinești, comuna Corbița.
Din primele verificări, a rezultat că în eveniment au fost implicate două autoturisme. În urma coliziunii, șapte persoane au fost rănite, toate fiind conștiente și cooperante. Acestea au fost preluate de echipajele medicale prezente la fața locului pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
O posibilă cauză preliminară a producerii accidentului ar fi neacordarea de prioritate în trafic, însă cercetările sunt în curs pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.
Polițiștii rutieri se află la fața locului și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și condițiilor în care s-a produs accidentul.
