O fetiță de 11 ani, salvată de polițiști dintr-un apartament cuprins de fum, în Brăila

0
IMG-20250620-WA0009
Distribuie

Intervenție promptă a polițiștilor din Brăila. În dimineața de 20 iunie, o minoră de 11 ani a fost salvată dintr-un apartament din municipiul Brăila, în care izbucnise un incendiu. Polițiștii au aflat că în imobil s-ar afla doi minori.

 

Potrivit primelor informații, astăzi, 20 iunie a.c., în jurul orei 09:10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Ordine Publică s-au deplasat de urgență pe strada Comunarzi, din municipiu, după ce au fost sesizați de către o persoană cu privire la izbucnirea unui posibil incendiu într-un apartament, în care s-ar afla doi copii minori.

Ajunși la fața locului pentru a verifica dacă vreo persoană se află în pericol, polițiștii dirijați de către apelantul numărului de urgență, au aflat că în imobil s-ar afla doi minori, motiv pentru care aceștia au pătruns în forță în locuință.

În interiorul apartamentului cuprins de fum a fost identificată o singură minoră, de 11 ani, care a fost scoasă în siguranță, fiind preluată de un echipaj al ambulanței SMURD ajuns la fața locului.

În acest moment, aceasta se află în afara oricărui pericol.

La scurt timp, pompierii din cadrul I.S.U. Dunărea Brăila au ajuns la fața locului și au intervenit pentru înlăturarea oricărui risc de incendiu.

În urma incidentului, nu au rezultat victime sau pagube materiale.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila adresează mulțumiri și felicitări celor șase polițiști care au intervenit rapid și au prevenit o astfel de tragedie.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!