Viceprimarul Municipiului Edineț, prezent la vizita pregătitoare pentru schimbul de tineri organizat de Asociația de tineret ONIX Râmnicu Sărat

Începând cu data de 30 iunie a.c., timp de trei zile, în Municipiul Râmnicu Sărat a avut loc o vizită pregătitoare a schimbului de tineri STEP BY STEP – STRONGER TOGETHER (Pas cu pas – mai puternici împreună), schimb ce va fi organizat de Asociația de Tineret ONIX în perioada 24 iulie și 02 august, cu participarea a 40 de tineri și lideri de grup din România, Turcia, Portugalia, Lituania, Armenia, Macedonia de Nord, Republica Moldova și Grecia.
Vizita a implicat discutarea programului de activități din cadrul schimbului de tineri, alocarea sarcinilor, atât în procesul de participare, cât și de organizare a activităților, conectarea cu locațiile de activități, cazare și servire a mesei, precum și cu obiective de patrimoniu din Râmnicu Sărat.
Au luat parte la prezenta mobilitate, Ruslan Reșetnic – Viceprimarul Municipiului Edineț, înfrățit cu Râmnicu Sărat, Bora Akince – Coordonatorului Departamentului de Tineret și Programe din cadrul Universității Abdullah Gul din Kayseri, Turcia, Sara Melkonyan – Cercetător, Oshakan – Armenia, Ilika Spasevski – Strumica, Macedonia de Nord, Vasilis Angelakopoulos – Kozani, Grecia, Julia Pinho – Agueda, Portugalia, Tomas Maksele – Vilnius, Lituania, toți în calitate de lucrători de tineret și reprezentanți ai organizațiilor partenere.
Viztita s-a încheiat printr-o întâlnire cu primarul municipiului Râmnicu Sărat, profesor Sorin Cîrjan, în care au fost dezbătute aspecte legate de viitoare politici publice implementate în parteneriat, respectiv proiecte viitoare.
Atât vizita pregătitoare, cât și schimbul de tineri sunt derulate în cadrul programului de acreditare al Asociației de Tineret ONIX în domeniul tineretului, susținut prin Programul Erasmus Plus, care propune un parteneriat european, ce implică anual în jur de 20 de organizații partenere din Uniunea Europeană, din state partenere și terțe.
Tema proiectului este promovarea incluziunii sociale ca formă de combatere a bullyingului, discriminării, segregării în Europa, precum și ca formă de dezvoltare a unor competențe de participare și implicare civică.