ULTIMA ORĂ – Accident pe DN22, în afara localității Râmnicelu

Un accident rutier soldat cu trei victime a avut loc în această seară, în jurul orei 23:00, pe DN22, în afara localității Râmnicelu. Chiar în acest moment, traficul rutier este dirijat iar polițiștii fac cercetări la fața locului.
Din datele primite de la I.P.J. Buzău, a avut loc o coliziune între două autovehicule conduse pe direcția Râmnicu Sărat către Brăila, de doi șoferi de 23 și 75 de ani, din Bacău și Buzău.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a doi tineri de 17 ani, din Bacău, pasageri în mașină șoferului de 23 de ani, și a unui tânăr de 27 de ani, din Buzău, pasager în mașina șoferului de 75 de ani.
Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.