Doi tineri au fost prinși în timp ce furau rapiță dintr-un tren aflat în mișcare

0
1 (2)
0Shares

La data de 17 iulie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Țăndărei s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că două persoane necunoscute ar fi rupt sigiliile a două vagoane aparținând unui tren de marfă aflat în deplasare din direcția localității Ograda către orașul Țăndărei și ar fi acționat sistemele de deschidere și descărcare ale acestora.

 

 

La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Țăndărei, sprijiniți de un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Ialomița, care au depistat în flagrant doi tineri, în vârstă de 15, respectiv 29 de ani, în timp ce încărcau în saci de rafie cantitatea de rapiță descărcată din vagoane.

A fost identificată o cantitate de aproximativ 5.000 de kilograme de rapiță, care a fost ridicată în vederea predării către transportatorul feroviar.

În urma administrării probatoriului, față de bărbatul în vârstă de 29 de ani a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Ialomița.

Cercetările sunt continuate, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fetești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!