Femeie înșelată cu 24.000 de lei. A depus banii de bună voie la un ATM, urmând pas cu pas instrucțiunile escrocilor

Cazul a ajuns recent, în atenția polițiștilor din cadrul I.P.J. Covasna. Femeia a fost înșelată cu 24.000 lei. Polițiștii desfășoară acum cercetări în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
La sfârșitul săptămânii trecute, o femeie de 38 de ani ar fi fost contactată telefonic, în repetate rânduri, de pe numere diferite de telefon, de către persoane care s-au recomandat, fie reprezentanți ai unor unități bancare, fie polițiști, folsindu-se de aceste false calități pentru a părea cât mai credibile.
Escrocii au invocat, în discuția inițială cu victima, o presupusă cerere pentru eliberarea unui credit ce ar fi fost depusă de către aceasta la o bancă, iar după ce femeia a infirmat că ar fi făcut solicitarea respectivă, aceștia au mers mai departe – au informat-o că va fi sesizată poliția economică.
Ulterior, victima a fost apelată de o altă persoană care s-a recomandat ca fiind chiar polițistul ce se ocupă de investigarea cazului și i-a cerut acesteia să manifeste ”discreție” în legătură cu această situație, punând-o pe femeie în legătură cu un alt individ, presupus lucrător al unei alte bănci de renume și care ar fi urmat să o îndrume pentru efectuarea operațiunilor necesare blocării așa-zișilor fraudatorilor.
Utilizând acest mecanism și apelând la sentimentul de teamă indus de ”urgența” situației, victima a fost convinsă de escroci să solicite chiar ea un credit bancar, invocând că aceasta ar fi fost unica modalitate de a-i bloca pe presupușii fraudatori.
Ulterior, femeia a fost convinsă să depună banii într-un cont așa-zis ”securizat”, astfel că aceasta a retras întreaga sumă de 24.000 de lei și a depus-o la un ATM bancar, toate acestea desfășurându-se sub atenta îndrumare prin telefon a escrocilor.