Bărbat de 69 de ani reținut pentru comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unei minore de 6 ani

0
arestat
0Shares

La data de 2 octombrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, un bărbat, de 69 de ani, din municipiul Târgoviște, a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță, pentru comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.

 

Din investigațiile efectuate a reieșit faptul că, la data de 26 septembrie a.c., suspectul, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliul său din municipiul Târgoviște, ar fi întreținut raporturi sexuale cu o minoră, de 6 ani, împotriva voinței sale, aceasta fiind sub îngrijirea sa.

Bărbatul de 69 de ani, din municipiul Târgoviște, reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Biroul Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a fost prezentat judecătorului de drepturi și libertăți.

Pe numele acestuia a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz, în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!