Cățelușă salvată de polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Prahova

Cățelușa era „ținută în lanț, fără adăpost, hrană sau apă,,
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor – Inspectoratul de Poliție Județean Prahova au acționat cu promptitudine, în urma unei sesizări apărute pe o rețea de socializare, privind un caz de neglijare a unui câine în localitatea Valea Călugărească.
Postarea, care a generat numeroase reacții din partea comunității, semnala faptul că un câine era „ținut în lanț, fără adăpost, hrană sau apă,,. Polițiștii s-au deplasat la fața locului, unde au identificat proprietarul și au constatat veridicitatea situației.
În consecință, a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 12.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.
Animalul, o cățelușă aflată într-o stare vizibilă de suferință, a fost preluat de polițiști și transportat la un cabinet veterinar, iar ulterior a fost încredințat unei asociații pentru protecția animalelor, pentru a-i fi asigurate condiții corespunzătoare de îngrijire și recuperare.
Inspectoratul de Poliție Județean Prahova reamintește că abandonul, neglijarea și relele tratamente aplicate animalelor constituie infracțiuni și pot fi sancționate penal și mulțumește cetățenilor responsabili care aleg să semnaleze cazuri de cruzime, demonstrând prin spirit civic și empatie că protecția ființelor fără apărare este o datorie comună.