ULTIMA ORĂ – Marcel Ciolacu vrea să candideze la funcția de președinte al Consiliului Județean Buzău. Guvernul stabilește astăzi data alegerilor
Fostul premier, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri pentru G4Media.ro că este hotărât să ceară la conferința de sâmbătă votul organizației PSD Buzău pentru a candida la șefia Consiliului Județean Buzău.
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind stabilitatea datei alegerilor locale parțiale pentru președintele Consiliului Județean Buzău, se află astăzi printre actele normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României.
Postul a rămas vacant după ce Lucian Romaşcanu, cel care a câştigat alegerile în 2024, a demisionat pentru a merge la Curtea de Conturi Europeană.
La acest moment, funcţia de preşedinte interimar al CJ Buzău este exercitată de social-democratul Adrian Petre, vicepreşedinte CJ.
Până la acest moment, Marcel Ciolacu nu are contracandidat.
UPDATE
S-a stabilit ziua de duminică, 7 decembrie 2025, ca dată pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale parţiale pentru președintele Consiliului Județean Buzău.