Microbuze electrice noi pentru transportul elevilor din zonele montane și izolate ale județului Buzău

0
microbuz electric elevi
0Shares

Consiliul Județean Buzău a adoptat recent două proiecte ce vizează achiziționarea unui număr de 61 de microbuze electrice pentru dotarea unor unităţi de învăţământ preuniversitar din județ. 26 dintre microbuze vor ajunge la Unităţi Administrativ Teritoriale din zonele montane și izolate ale județului. 

 

 

 

Conform celor două proiecte adoptate, vor fi achiziționate 61 de microbuze electrice destinate transportului de elevi. 35 dintre microbuze vor fi achiziționate prin PNRR, iar celelalte 26 se regăsesc în cadrul unui proiect propus spre finanțare prin Programul Regional Sud-Est.

Prin PNRR vor fi achiziționate 35 de microbuze electrice pentru comunele Amaru, Berca, Brădeanu, Breaza, C.A. Rosetti, Cilibia, Costești, Gălbinași, Glodeanu Sărat, Glodeanu Siliștea, Grebănu, Largu, Luciu, Mărăcineni, Merei, Mihăilești, Murgești, Pârscov, Podgoria, Poșta Câlnău, Robeasca, Rușețu, Pietroasele, Puiești, Săgeata, Săhăteni, Săpoca, Scutelnici, Smeeni, Topliceni, Unguriu, Vadu Pașii, Vernești, Zărnești și orașul Nehoiu.

Valoarea totală a proiectului este de 36.432.160,00 lei (cu TVA), din care valoarea totală eligibilă nerambursabilă din PNRR este de 35.905.346,40 lei (cu TVA).

Judeţul Buzău prin Consiliul Judeţean Buzău îşi asumă responsabilitatea unei contribuţii financiare proprii în sumă de 526.813,60 lei (cu TVA), în vederea implementării proiectului.

Prin Programul Regional Sud-Est vor  fi achiziționate 26 de microbuze electrice pentru comunele Buda, Tisău, Vintilă Vodă, Gura Teghii, Săruleşti, Vipereşti, Lopătari, Măgura, Bisoca, Beceni, Calvini, Chiojdu, Scorţoasa, Cislău, Mânzăleşti, Siriu, Cătina, Bozioru, Chiliile, Căneşti, Ghergheasa, Ținteşti, Vâlcelele, Valea Râmnicului şi oraşele Pătârlagele şi Pogoanele.

 

 

 

,,Consiliul Judeţean Buzău intenţionează iniţierea unor demersuri necesare în vederea promovării unei cereri de finanţare pentru localităţile din zonele eligibile în cadrul apelului de proiecte. În acest context este necesară defalcarea cheltuielilor destinate achiziţiei celor 61 de microbuze, prin menţinerea unui număr de 35 de microbuze electrice ce urmează a fi finanţate prin PNRR şi respectiv 26 de microbuze finanţate prin alte surse (de exemplu Programul Regional Sud-Est 2021-2027).

Consiliul Județean Buzău are în derulare un contract de finantare prin PNRR pentru achiziția a 61 de microbuze electrice. În baza acestui contract de finanțare vor fi achiziționate numai 35 de microbuze iar pentru celelalte se va aplica pentru finanțare prin Programului Regional Sud-Est 2021-2027. Motivul acestei divizări este asigurarea unei cote de cofinanțare a județului Buzău, suportabilă prin bugetul propriu.,, a menționat în referate Adrian Petre, președintele interimar al Consiliului Județean Buzău.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!