Sorin Grindeanu susține ,,fără echivoc,, aderarea accelerată a Republicii Moldova la UE: Războiul din Ucraina a arătat cât de fragilă este regiunea noastră

0
FB_IMG_1763032523581
0Shares

Sorin Grindeanu s-a întâlnit joi cu prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu. Șeful PSD l-a asigurat de susținere ,,fără echivoc,, pentru o aderare accelerată a Republicii Moldova la UE și în ceea ce privește consolidarea capacităților administrative și de apărare ale Republicii Moldova, prin parteneriate cu Uniunea Europeană, NATO și România.

 

 

,,România este principalul avocat al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană iar acest lucru trebuie să se traducă printr-o cooperare economică mai intensă și mai multe proiecte comune cu fonduri europene în interesul tuturor.

 

I-am transmis, astăzi, prim-ministrului, Alexandru Munteanu, susținerea pe care România o are, fără echivoc, pentru o aderare accelerată a Republicii Moldova la UE și începerea, de îndată, a negocierilor pe capitole.

 

Consider că sprijinul politic înseamnă dialog permanent cu partidele proeuropene din Republica Moldova, colaborare între Parlamentele celor două țări, dar și consolidarea relației între administrațiile locale şi creșterea prezenței companiilor românești în Republica Moldova.

 

Războiul din Ucraina a arătat cât de fragilă este regiunea noastră. De aceea, susținem consolidarea capacităților administrative și de apărare ale Republicii Moldova, prin parteneriate cu Uniunea Europeană, NATO și România.,, a transmis Sorin Grindeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!