Două tinere arestate preventiv 24 de ore pentru tentativă la furt calificat, au fost plasate sub control judiciar
La data de 20 noiembrie 2025, un bărbat din municipiul Sfântu Gheorghe a alertat poliția după ce a observat două persoane necunoscute care ar fi pătruns în locuința unui vecin, cel mai probabil cu intenţia de a sustrage bunuri.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele două persoane de sex feminin au fost surprinse de cel care a făcut sesizarea în momentul în care părăseau deja imobilul. Proprietarul locuinței nu se afla la domiciliu, fiind internat într-o unitate medicală. În interior au fost identificate urme de răvășire, însă, în această etapă, nu a putut fi stabilit dacă au fost sustrase bunuri ori valori.
A fost constituită o echipă de cercetare, iar în urma investigațiilor operative desfășurate, polițiștii au reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptei: două tinere în vârstă de 17, respectiv 19 ani.
Din probatoriul administrat a rezultat că, în după-amiaza zilei de 20 noiembrie 2025, cele două ar fi pătruns în curtea imobilului știind că proprietarul lipsește, după care, forțând ușa de acces, ar fi intrat în locuință. Întrucât nu au găsit bunuri sau valori, acestea au părăsit zona.
Față de cele două tinere a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, iar la data de 24 noiembrie 2025 au fost prezentate judecătorului de drepturi și libertăți, care a dispus plasarea acestora sub control judiciar.
Polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului, în cadrul dosarului penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat.