Polițiștii dâmbovițeni, alături de comunitate de Ziua Națională a României
Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a celebrat astăzi, 1 decembrie a.c., Ziua Națională a României, alături de comunitatea târgovișteană și de autoritățile locale și județene.
Manifestările dedicate acestui moment au debutat în cursul dimineții, printr-un ceremonial oficial în Piața Tricolorului, ce a cuprins intonarea Imnului Național, slujba religioasă, precum și depunerea de coroane în memoria eroilor care au făcut posibilă împlinirea idealului național.
Polițiștii dâmbovițeni au fost prezenți în cadrul paradei organizate în centrul municipiului, un pluton format din 15 agenți și un ofițer defilând alături de celelalte structuri.
Prin participarea la aceste activități, polițiștii dâmbovițeni își exprimă respectul profund față de generațiile care, prin sacrificiu și determinare, au contribuit la formarea statului român modern și la consolidarea valorilor naționale.
,,Cu prilejul Zilei Naționale a României, adresăm tuturor cetățenilor județului urări de sănătate, speranță și împliniri, reafirmând angajamentul nostru de a fi în slujba comunității.
La mulți ani, România! La mulți ani, români! 💙💛♥️,, transmite I.P.J. Dâmbovița.



