Jandarmii buzoieni au depistat o persoană care avea asupra sa peste 60 de articole pirotehnice

0
IMG-20251230-WA0002
0Shares

În data de 29.12.2025, jandarmii buzoieni au depistat o persoană care avea asupra sa peste 60 de articole pirotehnice din categorii ce nu pot fi comercializate persoanelor fizice pentru uz personal, deținerea acestora constituind infracțiune.

 

În urma verificărilor a fost identificată societatea comercială care a pus în vânzare aceste articole, fiind identificate peste 1280 de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3, F4, deținute în scopul comercializării.

Au fost întocmite actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunilor de deținere și comercializare de articole pirotehnice din categoriile P1, F2, F3, F4, fapte incriminate de legea 126/1995.

Articolele pirotehnice din categoriile F2, F3, F4, T1, T2, P1 și P2 nu pot fi comercializate persoanelor fizice pentru uz personal. Conform Legii nr. 126/1995, persoanele fizice cu vârsta peste 16 ani pot deține și utiliza doar articolele din categoria F1.

Orice altă activitate de deținere sau comercializare neautorizată constituie infracțiune și se pedepsește conform legii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!