Descoperire șocantă. Părți ale unui cadavru ce pare a fi dezmembrat de animale, descoperite de polițiști lângă Slobozia

0
Screenshot_20260201_143157_WhatsAppBusiness
0Shares

Sâmbătă, 31 ianuarie, în jurul orelor 09:00 polițiștii din județul Ialomița au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 de către o persoană cu privire la faptul că în timp ce își plimba câinele de companie a observat rămășițe, posibil umane, lângă o locuință din municipiul Slobozia, în cartierul Tineretului.

 

La fața locului s-a deplasat o echipă operativă complexă pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea situație de fapt.

Imediat au fost demarate căutări în zonă, de către 40 de polițiști, jandarmi și polițiști locali precum și de două echipe canine, una specializată pentru prelucrarea urmei de miros și una pentru detectarea cadavrelor.

A fost verificată o suprafață de 122 de hectare, nefiind identificate aspecte care să conducă la soluționarea cauzei.

La activități a fost utilizată și drona Poliției Locale Slobozia.

 

La data de 1 februarie a.c., au fost continuate verificările în teren, în extravilanul municipiului Slobozia fiind descoperite de polițiști părți ale unui cadavru ce pare a fi dezmembrat de animale.

Părțile cadavrului vor fi ridicate și transportate la Serviciul de Medicină Legală Ialomița, unde urmează să fie supuse expertizării pentru a se stabili cauza și momentul producerii decesului.

De asemenea, se va încerca stabilirea identității victimei prin proceduri medico-legale specifice.

Polițiștii continuă verificările pentru a clarifica împrejurările în care au ajuns părțile cadavrului în zona respectivă.

Persoanele care pot oferi informații relevante sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.

Cercetările sunt desfășurate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca, la finalizarea investigațiilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

 

UPDATE

 

În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit că părțile de cadavru aparțin unei femei în vârstă de 75 de ani, din municipiul Slobozia.

 

În cauză, cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a survenit decesul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!