Întâlnire cu primarii la Palatul Victoria. Bolojan le-a vorbit despre reforma administrativă și situația spitalelor municipale

0
FB_IMG_1759326313284
0Shares

Premierul Ilie Bolojan a avut astăzi, la Palatul Victoria, consultări cu primarii municipiilor care au în administrare spitale municipale de urgență. Întâlnirea a fost organizată la solicitarea primarilor municipiilor Roman, Laurențiu Dan Leoreanu, Moinești, Valentin Vieru, Bârlad, Dumitru Boros, Pașcani, Marius Pintilie, Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, Caransebeș, Felix Cosmin Borcean.

Principala temă de discuție s-a referit la componenta de sănătate, cu accent asupra situației spitalelor municipale de urgență, respectiv a clasificării acestora pe baza unor criterii obiective, funcție de care vor fi asigurate finanțări din fonduri publice. Discuțiile au avut loc în contextul în care Ministerul Sănătății a publicat, în consultare publică, proiectul de Hotărâre de Guvern privind criteriile de încadrare în categoria spitalelor de importanţă strategică. Primarii celor șase municipii au prezentat o serie de argumente care urmează să fie analizate de Ministerul Sănătății.

O altă temă importantă discutată în cadrul întrevederii de la Palatul Victoria a fost reforma administrativă, proiect aflat în etapă avansată de promovare la nivel guvernamental. Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat că acest pachet legislativ implică o reformă administrativă profundă, care va oferi instrumente pentru creșterea eficienței autorităților locale.

Primarii celor șase municipii au menționat că aprobarea reformei administrative cât mai curând posibil va fi în măsură să sprijine proiectele locale și buna funcționare a administrației publice locale. În acest context, s-a discutat și despre derularea investițiilor finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, precum și prin programe guvernamentale. Șeful Executivului a cerut primarilor să îi semnaleze eventuale  întârzieri în ceea ce privește plata lucrărilor executate, pentru a fluidiza acest proces la nivelul ministerelor.

Consultările între Guvern și reprezentanții administrației locale vor rămâne deschise pentru analizarea problemelor din plan local și identificarea, în comun, a soluțiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!