ULTIMA ORĂ – Intervenții în județul Buzău. Autostrada A7 blocată din cauza căderilor de zăpadă. Un microbuz cu 14 persoane a derapat și a ajuns în șanț, pe raza comunei Gălbinași
În județul Buzău s-a intervenit cu șenilata la persoanele care fac dializă. Traficul rutier a fost blocat, din cauza căderilor de zăpadă, pe Autostrada A7. Un microbuz cu 14 persoane a derapat și a ajuns în șanț. Buzoienii au primit mesaje RO-ALERT.
Reprezentanții Instituției Prefectului Județului Buzău verifică permanent starea drumurilor.
În această dimineață, echipajele ISU Buzău au fost solicitate să intervină cu UTV Argo (șenilată) pentru transportul a patru persoane care necesită dializă, de la domiciliu până la ambulanțele SAJ / ambulanță privată.
Dintre acestea, trei persoane locuiesc pe raza localității Vâlcelele, iar cea de-a patra pe raza localității Rușețu.
De asemenea, pompierii au intervenit pentru deblocarea mai multor autoturisme rămase înzăpezite pe raza localităților Costești, Scutelnici, Băile și Boldu, precum și pe DJ 103R și DJ 204D.
Situația este monitorizată permanent, pentru a permite intervenția rapidă în cazul apariției unor situații de urgență.
La nivelul județului Buzău, Centrul de conducere și coordonare a intervenției rămâne activat, cu participarea reprezentanților tuturor instituțiilor abilitate, până la încetarea efectelor fenomenelor meteorologice periculoase.
Pentru a rămâne în afara pericolului, I.S.U. Buzău recomandă cetățenilor:
✔️să evite parcarea autoturismelor în apropierea copacilor;
✔️să circule cu prudență, atât ca șoferi, cât și ca pietoni;
✔️să evite deplasările pe cât posibil;
✔️să urmărească starea vremii în cazul în care sunt nevoiți să plece la drum și să aibă autoturismele echipate corespunzător;
✔️să anunțe orice situație periculoasă la numărul unic de urgență 112.

UPDATE
Conform datelor publicate de Instituția Prefectului Județului Buzău, DN E85 se închide temporar pentru degajarea zăpezii.
Traficul rutier a fost blocat din cauza căderilor de zăpadă pe Autostrada A7. Buzoienii au primit mesaje RO-ALERT în care au fost sfătuiți să ocolească zona și să caute rute alternative sau să evite deplasarile dacă nu sunt urgențe.
Drumuri blocate în județul Buzău:
DN 2C Costești-Padina restricție 3,5 tone
DN22 Rm.Sărat-Brăila închis
DN2 -hanul lui Țintă – limita Ialomița (Urziceni) restricționat 7,5 tone
DN2B Buzău-Brăila închis.
Se intervine cu următoarele utilaje:
▪️ *DN* – 48 utilaje, 2746 tone antiderapant;
▪️ *DJ* – 66utilaje, 1800 tone antiderapant;
Privind alimentarea cu gaze nu sunt raportate probleme până acum.
Privind alimentarea electrică:
-Chiojdu este fără energie electrică
-Nehoiu, sat Păltineni și Mlajet fără energie electrică
-Pătârlagele -Valea Lupului-fără energie electrică
-Săhăteni-parțial fără energie electrică
-Viperești, sat Rușavățului și sat Muscelul Țiganului fără electricitate
-Bisoca , sat Șindrilă și Pleș, Scările și Lacurile fără energie electrică
-Scorțoasa fără energie electrică.
Un agent economic Linia 6kv Apă potabilă 2 în stația Buzău Sud fără energie electrică
Solicitări 112:
-7 auto repuse pe carosabil, un microbuz cu 14 persoane derapat în șanț pe raza comunei Gălbinași. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
-3 auto blocate pe DN 22 (se acționează pt dezăpezire);
Se intervine pentru 3 persoane înzăpezite între Stâlpul și Costești.
Pe E85 la Crucea Comisoaiei 2 echipaje BGS blocate
DJ 203D Mitropolia – Scutelnici 3 auto blocate.



