ULTIMA ORĂ – Peste 50.000 de locuințe rămase fără energie electrică în Dâmbovița
În județul Dâmbovița, în urma manifestării fenomenelor meteorologice, au fost afectate 111 localități, cu 51.729 consumatori nealimentați. De la instituirea codului de vreme rea, pompierii militari din cadrul ISU Dâmbovița au fost solicitați să intervină în 56 de situații.
La I.S.U. Dâmbovița au fost înregistrate 39 intervenții pentru degajarea cablurilor electrice căzute pe carosabil și 17 intervenții pentru degajarea copacilor căzuți pe carosabil.
Peste 50.000 de locuințe rămase fără energie electrică
În județul Dâmbovița, în urma manifestării fenomenelor meteorologice, au fost afectate 111 localități, cu 51.729 consumatori nealimentați. Intervențiile vizează, în principal, avarii punctuale minore, iar remedierea acestora este asigurată de către operatorii economici în a căror competență se află rețelele de distribuție, care acționează în teren pentru restabilirea alimentării cu energie electrică.
Situația operativă este în dinamică. I.S.U. Dâmbovița recomandă populației să urmărească informările oficiale, să evite deplasările neesențiale, să nu parcheze autoturismele în apropierea copacilor sau a stâlpilor de electricitate și să nu se apropie de cablurile electrice căzute.
